Piața Forex a devenit o alternativă viabilă de asigurare a
stabilității financiare pentru cei care își doresc să aibă control asupra
copitalului de care dispun și care nu sunt satisfăcuți cu impedimentele pe care
pe pune un job clasic cu orar fix. Deși, ca orice altă piață, Forex este una
riscantă, facilitatea cu care se poate accesa a atras foarte mulți traderi, depășind
deja numărul celor de pe clasicile piețe de valori. Ceea ce atrage cei mai
mulți investitori este șansa de a face profituri mari, acestea ajungând în
medie la 25-30 % din suma pe care aceștia o investesc. Totuși, nu trebuie
ignorat faptul că astfel de profituri atrăgătoare sunt atinse în general de cei
cei care au trecut printr-o perioadă de educare și înțelegerea a pieței, urmată
de una de acomodare pe piață în care au învățat practic despre cum se
investește pe Forex. Intrarea pe Forex fără nici o fel de instruire prealabilă
este mereu în detrimentul investitorului, în cele mai multe cazuri acesta
ajungând să sufere pierderi substanțiale pentru că s-a bazat pe noroc când, de
fapt, trebuia să se bazeze pe cunoștințe. Profiturile pe Forex sunt, în mare
parte, rezervate celor ce au cât mai multe informații la îndemână și care știu
să facă uz de ele într-un mod inteligent. Competiția este acerbă pe Forex
datorită mărimii impresionante a pieței și a numărului mare de traderi. Evident
că nu toți traderii pot să câștige, piața fiind asemănătoare unei arene unde
doar unde un număr limitat de „luptători” au parte de victorie. Deasemenea,
piața are riscurile și beneficiile ei, ca oricare altă piață financiară, iar
investitorii trebuie să aibă și o educație emoțională pentru a nu ceda în fața
stresului. Printre beneficiile investițiilor Forex putem enumera o multitudine,
însă există două astfel de calități ce se separă detașat de celelalte. Vorbim
despre volumul mare de lichidități pe zi care a depăși orice piață financiară
din lume, acest beneficiu fiind foarte atrăgător pentru mulți posibili traderi,
dar și despre diversitate valutelor în care se poate investii, existând mereu
multe valute care să se afle într-o pantă ascendentă. Dacă vorbim despre
riscuri, două dintre acestea sunt efectul de levier și volitalitatea mare a
pieței Forex. Efectul de levier este un risc necesar deorece piața fluctuează
singură foarte puțin de una singură, iar volatilitatea mare se datorează
raporturilor financiare făcute de instituțiile financiare și intervențiilor
băncilor centrale- ambele putând crea schimbări mari în prețuri peste noapte. Folosirea
analizelor tehnice și fundamentale, dar și cunoștințe solide despre risk
management, sunt necesare pentru a atinge profituri ca cele menționate mai sus.
Investițiile Forex au multe beneficii, dar și riscuri ce nu pot să fie
ignorate, motiv pentru care toți traderii Forex trebuie să se folosească de o
educație bună și de intuiție financiară pentru a face cele mai bune investiții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu